Stimați utilizatori,
pentru siguranța dumneavoastră, cât și a noastră, a bibliotecarilor, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița a achiziționat sterilizatorul de cărți și documente. Acesta elimină în mod eficient virușii, bacteriile, microorganismele (paraziți, acarieni, ciuperci, mucegaiuri) care se pot așeza pe cărți și documente – atât pe coperți, cât și în interiorul acestora, înlăturând totodată și particulele fine de praf.
Acțiunea dezinfectantă rezultă din iradierea cu raze ultraviolete, dublată de suflarea/aspirarea/filtrarea unui jet de aer care, pe lângă eliminarea particulelor fine, realizează și răsfoirea cărților și a documentelor, pentru a permite acțiunea razelor ultraviolete în interiorul acestora.
Acțiunea sterilizatorului este complet sigură, eficientă și fără riscuri pentru personalul operator.