Astăzi, 19 februarie 2020, se împlinesc 144 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Constantin Brâncuși s-a născut la data de 19 februarie 1876, Hobița, Gorj și a încetat din viață în data de 16 martie 1957 la Paris, a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Cu ocazia acestei zile Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița aduce un omagiu marelui sculptor ce ne-a lăsat o mare moștenire și amintire vie prin arta sa… Constantin Brâncuşi mărturisea: „Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată”.
Vă așteptăm la bibliotecă să descoperiți întreaga viață și operă a lui Constantin Brâncuși.