”Dunărea, Dunărea, se vede Dunărea, să alergăm spre Dunăre, uite ce aproape-i fluviul, uite-i malurile și apa…”
(Ștefan Bănulescu, ”Masa cu oglinzi)
Ieri, 29 iunie 2022, a avut loc evenimentul dedicat Zilei Dunării, acțiune organizată de Consiliul Județean Ialomița și Primăria Municipiului Fetești.
Ziua internațională a Dunării este celebrată, anual, la 29 iunie.
Sărbătoarea aminteşte de semnarea, în anul 1994, la Sofia, a convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului.
În cadrul evenimentului, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița a participat alături de Muzeul Județean Ialomița, cu două comunicări literare:
– ”Fluviul Dunărea în operele scriitorului ialomițean Ștefan Bănulescu”
-”Fluviul Dunărea în operele scriitorilor ialomițeni”.
Mulțumim organizatorilor pentru această oportunitate și tuturor celor care au ajutat la realizarea acestui proiect!