Tudor Arghezi pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu s-a născut pe data de 21 mai 1880, București și a încetat din viață în data de 14 iulie 1967. A fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română.
“Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și în străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.” Alexandru Macedonski