Astăzi, 15.02.2019, la Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița a avut loc lansarea volumului intitulat „DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI” – coordonatori: col (r) dr. Mircea Dogaru și col (r) Viorel Ciobanu.
Cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție, acesta cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori: cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir.
În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple ale personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune exhaustivă, ci și ideea forță a conștiinței și necesității unității românești, care transpar din întreaga operă a academicianului european și bărbatului de stat care a fost Dimitrie Cantemir.