Joi, 11 iunie 2026, începând cu ora 18.00, la Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița, a avut loc spectacolul multimedia „Inima Reginei Maria”, susținut de Claudia Motea.
”Inima Reginei Maria” a fost un spectacol în care teatrul, muzica și imaginea s-au împletit într-o poveste intensă despre femeia și regina care a iubit România cu o forță ce continuă să inspire generații. Timp de 70 de minute, publicul a pătruns în universul unei personalități istorice excepționale, descoperind atât figura regală, cât și destinul profund uman al Reginei Maria.
Producția poartă semnătura International Artiscan, în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Academia de Artă Handmade București, Editura Creator/Libris, Ultima Oră și Teatrul Proxim.
La finalul serii s-a prezentat volumul „Regina Maria. Soliloc Regal”, Editura Creator/ Libris, urmat de o sesiune de autografe și un dialog deschis cu publicul.
Participanții au avut ocazia să descopere, printr-o prezentare emoționantă și captivantă, personalitatea excepțională a Reginei Maria a României, una dintre cele mai iubite și influente figuri din istoria României. Spectacolul a îmbinat teatrul, multimedia și evocarea istorică, oferind publicului o experiență culturală deosebită.
Mulțumim doamnei Claudia Motea pentru această întâlnire memorabilă și tuturor celor care au fost alături de noi!
« of 2 »