1 iunie, Ziua Copilului este ziua în care se celebrează miracolul nașterii, miracolul purității dar și întoarcerea la inocență.
Ziua Copilului este pentru toți o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copiii, nepoții, frații, sau vecinii noștri și să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple sau…să nu uităm de copilul din noi.
Ziua Internațională a Copilului a fost menționată în august 1925 la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copilului. Chiar dacă acest moment poate fi considerat actul de naștere al introducerii în calendar a unei sărbători, dedicată în mod special copiilor, în anumite state, Ziua Copilului era marcată în calendar și sărbătorită ca atare.
1 iunie este o zi specială, sărbătoarea tuturor copiilor și a fiecăruia în parte, ocazie cu care gândurile noastre se îndreaptă către toți copii planetei. Aceasta este ziua în care toți copiii din lume ar trebui să fie bucuroși, să se distreze și să zâmbească.
Copilăria rămâne cea mai senină și frumoasă perioadă a vieții, când uimirea și miracolul ne însoțesc în fiecare clipă care trece, repede, lăsând în urmă amintiri care ne vor bucura pentru tot restul vieții.
De 1 iunie sincere felicitări pentru toți copiii, alături de urarea de a avea un viitor senin, încărcat de bucurii și fericire.
La mulți ani tuturor copiilor!
La mulți ani copii, frumoși și buni!
Copilărie fericită!