Astăzi, 27 mai, începând cu ora 12.00, a avut loc întâlnirea cu Prof. Dr. Marius Stan.
Născut, crescut și educat în Urziceni, Prof. Dr. Marius Stan a fost până în 2021 cercetător principal și lider în studiul sistemelor complexe la Institutul de Cercetare Argonne, din Chicago, S.U.A. A fost, de asemenea, profesor asociat la Universitatea din Chicago și la Universitatea Northwestern. Prof. Dr. Stan și grupul său au folosit inteligența artificială, în special învățarea automată (machine learning), pentru a înțelege și a modela fizica sistemelor complexe. A publicat cărți de povestiri și de poezie în limba română la Editura Helis și lucrează la un roman în limba engleză. Îl puteți recunoaște și ca Bogdan, personajul român din serialul TV “Breaking Bad”.
În cadrul întâlnirii de astăzi s-a discutat despre inteligența umană, inteligența artificială, creativitate și frumusețe. Au participat la discuții, împărtășind diverse opinii, scriitorii ialomițeni: Florentina Loredana Dalian, Nicolae Teoharie, Dobre Gheorghe, Florin Ciocea, Petre Ioan Crețu. Acestora li s-au alăturat și părerile venite din partea unor invitați din public.
Evenimentul a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural ”Ionel Perlea” Slobozia și s-a bucurat de un public numeros.
Mulțumim tuturor pentru prezență! În continuare, vă așteptăm la evenimentele culturale organizare de Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița!