Motto: ”Dacă vrei să obții cheia succesului, pierde-te prin labirintul cărților și soarbe din nectarul cunoștințelor”.
📚 Ajuns la ediția cu numărul XXXI, Salonul Anual de Carte și-a deschis porțile pe 3 octombrie, ora 13.00, la Galeriile Arcadia, în incinta Centrului Cultural “Ionel Perlea”.
Evenimentul prilejuiește întâlniri cu scriitori, editori, lansări și prezentări de carte etc și prezintă achiziția de carte de la Salonul precedent și până la momentul actual.
Organizatorii, respectiv Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” și Consiliul Județean Ialomița, pun la dispoziția iubitorilor de lectură o lună întreagă dedicată cărților, aducând în fața publicului, prin numeroasele acțiuni culturale, personalități din diverse domenii ale culturii.
Potrivit tradiției, prima zi a fost dedicată scriitorilor ialomițeni și editurilor din județul Ialomița.
Ne-au onorat cu prezența domnul Marian Pavel-președinte al Consiliului Județean Ialomița, domnul Marin Constantin- prefectul Județului Ialomița, domnul Cătălin Grigore- vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, domnul Adrian Ionescu- secretar general al Consiliului Județean Ialomița, doamna Elena Pacală – director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Ialomița, domnul deputat Ștefan Mușoiu.
Mulțumim doamnei prof. Laura Gheorghe pentru recitalul minunat oferit la pian, scriitorilor ialomițeni, colegilor din bibliotecile școlare, colegilor din biblioteca județeană, colegilor din bibliotecile publice din județ și tuturor celor care au luat parte la eveniment!
În continuare, vă așteptăm să vă alăturați acțiunilor culturale ce vor avea loc pe tot parcursul lunii octombrie!
« 1 de 2 »