Arta este definită ca o activitate care are drept scop producerea unor valori estetice. Poezia este o artă. La fel și muzica. Împletite, fac ca emoțiile să ne fie, și mai mult, stăpâne. Și, cum altfel să simțim emoție, dacă nu printr-un spectacol de muzică și poezie, un spectacol desfășurat aseară, 8 octombrie, intitulat ”Din părinți pentru părinți”, susținut de Mircea Rusu Band și maestrul Dorel Vișan.
Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița cu sprijinul Consiliul Județean Ialomița, a avut loc la Sala Europa și aparține manifestărilor culturale cuprinse în programul Salonului Anual de Carte.