Astăzi, 29 octombrie, ora 12.00, în cadrul Salonului Anual de Carte, a avut loc lansarea volumelor ”În virtutea inepției” și ”Brățară pe glezna ta”, semnate de cunoscutul scriitor Radu Paraschivescu, apărute la Editura Humanitas.
Evenimentul s-a bucurat de prezența autorului, care a oferit publicului o incursiune în scrierile sale, precum și de participarea domnului Prof. Univ. Dr. Habil Angelo Mitchievici, Vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Cei prezenți au avut ocazia să se bucure de un dialog captivant despre literatură, să adreseze întrebări și să obțină cât mai multe autografe.
Mulțumim tuturor!
« de 2 »