Dragi utilizatori,
astăzi, vă propunem spre cunoaștere legenda celui mai cunoscut balet din lume,
LACUL LEBEDELOR
”Însăși esența baletului este poezie, derivând din vis mai degrabă decât din realitate. Cam singurul motiv al existenței sale este acela de a ne face să rămânem într-o lume a fanteziei și să fugim departe de oamenii de care ne lovim pe stradă. Baletele sunt visurile poeților, luate în serios”, spunea Theophile Gautier, poet, dramaturg, romancier și critic de artă francez.
Baletul s-a născut în Italia renascentistă, dar a cunoscut prima perioadă de înflorire în Franța. După căsătoria Caterinei de Medici cu regele Henric al II-lea al Franței(1533), Caterina aduce tradiția baletului în spațiul francez. După perioada de succes a baletului romantic, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea dansul a început să ”pălească” în Europa occidentală, arta mișcării elegante găsind un nou teren fertil: Rusia.
Baletul a preluat astfel trăsăturile curentului romantic și le-a aplicat personajelor și poveștilor ce au stat la baza noilor creații. Așa s-a născut baletul ”alb”(a cărui denumire este dată și de costumele predominant albe): o expresie perfectă a unei lumi magice.
Ceaikovski este primul compozitor de renume care se apleacă asupra muzicii de balet și ridică o astfel de creație la un cu totul alt nivel de realizare artistică. ”Lacul lebedelor” a fost primul balet creat de Ceaikovski. Muzica sa a adus o paletă de expresie și o culoare total nouă în corpul uman. Nu doar construcția dansurilor era impresionantă; era modul în care balerinii se mișcau pe muzica lui Ceaikovski.
Conform mărturisirilor a doi dintre nepoții săi, Ceaikovski compusese un scurt balet pentru copii intitulat ”Lacul lebedelor” în 1871, pe când se afla la moșia surorii sale. Celebra temă principală a lebedei , inclusă ulterior în balet , provenea din această primă creație. În continuarea baletelor de la început de secol XIX, ”Lacul lebedelor” spune povestea unei iubiri imposibile. În anumite montări, Odette(lebăda albă) este salvată de prințul Siegfried de sub vraja duhului rău (Rothbart) care o transformase din fată în pasăre. În alte versiuni, prințul eșuează și duhul cel rău triumfă.
”Cereți oricui pe stradă să vă spună un titlu de balet și cel mai des întâlnit nume va fi, probabil ”Lacul lebedelor”. Chiar și cei care nu l-au văzut cred că ”Lacul lebedelor” reprezintă esența baletului clasic. Dansatori în alb, care alunecă pe scenă în rânduri perfecte. Un decor în ceață. Un prinț chipeș. Viori ce cântă note înalte, expresive. Tristețe și frumusețe. Lacul lebedelor este cel mai popular balet din lume”
Frank Augustyn
Bibliografie: Historia, An XX, nr.224/septembrie 2020;
Sursa foto: Historia, An XX, nr.224/septembrie 2020.